Fără botox – minus 15 ani în mod garantat

Vreau să mă prezint. Sunt Sunea Cristina, am 47 de ani şi locuiesc în Constanța, Romania.

Iar acum, istoria mea

Într-o zi, într-o dimineață minunată m-am uitat în oglindă și am izbucnit în lacrimi. Riduri adânci pe frunte, adâncituri uriaşe în jurul nasului, pungi pe sub ochi, umflături pe piele – gata, vine toamna gri şi rece, dar încă îţi mai doreşti căldură și lumină. Imediat mi-a venit în minte povestirea unei femei despre cum aceasta şi-a reîntinerit faţa într-un spa salon din Tunisia. Cum că acolo, în fosta colonie a Franței, lucrează foarte mulţi cosmetologi francezi care utilizează, la fel, produse franceze. Rezultatul e la fel de bun ca unul obţinut în ​​Franța, doar că de două sau de trei ori mai ieftin. Din acest motiv tururile spa în Tunisia sunt foarte populare în întreaga lume și în Franța, inclusiv :-)

„Oare nu merit şi eu să fiu frumoasă?!” – mi-am spus şi am început să caut informaţii despre călătoriile în Tunisia. Şi cine caută, găseşte. Chiar în prima agenţie de turism mi-au propus o ofertă fierbinte cu 50 % reducere! Pe scurt, două zile mai târziu eram deja la staţiunea Hammamet, într-un spa imens Bio Azur. Iar magicienii de pe loc s-au apucat imediat de corpul şi faţa mea. Nu am să vă povestesc despre tot felul de împachetări cu alge şi nămol şi hidromasaj. Nu este la subiect. Am să vă povestesc doar despre cum aceştia mi-au îngrijit faţa.

Cursul este conceput să dureze 12 zile. La începutul tratamentului se fotografiază faţa pacientului pentru ca acesta să poată vedea în mod clar diferenţa. În continuare m-am aşezat într-un fotoliu cosmetologic de vis. Stai pe el şi te cufunzi în extaz. O muzică relaxantă, arome divine, iar o femeie îţi aplică pe faţă cu mişcări blânde o cremă care miroase foarte plăcut. Întreaga procedură durează aproximativ 15-20 de minute. Și aşa, timp de 12 zile. La sfârșitul tratamentului se face din nou o fotografie, ca să vă convingeţi singuri de rezultat.

Pungile de sub ochi, ridurile, adânciturile nasolabiale au dispărut! Și împreună cu acestea 15 ani! Eram şocată şi încântată! Cosmeticiana mea, obișnuită de-a lungul anilor cu euforia pacienţilor săi, îmi zâmbea cald. Am memorizat numele cremei- mască pentru faţă, care s-a dovedit a fi atât de eficientă. OdryCream – aceasta este denumirea!

Evident, când am revenit în Constanța prietenele mele au fost foarte surprinse. Eram literalmente bombardată cu întrebări! Le povesteam totul exact aşa cum a fost, în acelaşi timp ... eram tristă. Pe fondul euforiei despre noua mea față, am surprins privirea tristă a mamei mele. Şi am înţeles deodată. Femeia rămâne femeie indiferent de vârstă. Și la orice vârsta vrea să fie frumoasă. Dar nu era posibil să trimit o femeie de 71 în Tunisia. Am întrebat despre această mască prin magazine – nimeni nici măcar nu auzise despre ea ...

Se pare că această cremă poate fi comandată şi la noi

A trecut o jumătate de an. Şi deodată, un miracol! În internet am dat peste cunoscuta denumire – OdryCream! Am citit informaţia, totul coincidea. Doar ambalajul era diferit de cel pe care îl văzusem în Tunisia. Şi preţul mai accesibil. Sau poate serviciile cosmetologice sunt foarte scumpe în Tunisia? Pe scurt, deşi aveam unele dubii, am comandat! Eu ştiu cum arată şi funcţionează masca în realitate! Dacă această cremă este adevărata OdryCream, atunci o să am multe de câştigat!

Coletul a venit peste 5 zile. Am început să am grijă de pielea mamei. Mai ales că ştiam ce am de făcut. Desigur, fără fotoliu cosmetic, muzică şi aromaterapie. Însă OdryCream s-a dovedit eficient şi în aceste condiţii. În 12 zile mama a întinerit cu 15 ani. În fiecare zi – cu un an!!

Vă prezint rezultatele muncii mele:

Am mai făcut comandă imediat încă de 6 cutii. De rezervă! Pentru că nu am mai întâlnit ceva atât de eficient până acum. Şi rezultatul e rapid. Frumuseţea!

Cam asta e toată povestea. Sper ca experienţa mea să vă fie de folos. Deoarece o femeie trebuie să fie frumoasă la orice vârstă!

O MULȚIME DE FEMEI DIN ROMÂNIA IUBESC ASTA

Floarea Dumitru, 32 de ani, Bucharest

Am pielea foarte subțire, aceasta este problema mea. Ridurile au început să apară când eram încă la facultate - în jurul pleoapelor și pe frunte. Am încercat tot felul de măști, loțiuni, masaje - rezultatul nu mi s-a potrivit deloc. Am urmat sfaturile unei prietene și am cumpărat OdryCream - efectul este uimitor! Pielea a devenit foarte netedă, catifelată, ridurile au dispărut după 3 săptămâni. Continu să folosesc crema în fiecare zi - nu mai observ probleme cu pielea.

Valentina Nicolescu, 59 de ani, Timișoara

La vârsta mea, niciun produs nu poate face față ridurilor. Dar, ca orice femeie, vreau să arăt cât mai bine. Fiica mea și cu mine am început să folosim OdryCream. După două luni, nici nu ne-am recunoscut! Pielea mea a devenit uniformă, petele au dispărut complet și ridurile nu mai sunt vizibile.

Cristina Surdu, 48 de ani, Cluj-Napoca

De mult am vrut să fac un lifting facial, dar am citit o mulțime de lucruri înfricoșătoare despre această procedură - unele fete s-au trezit cu fața umflată, iar după operație nu au putut nici măcar să zâmbească ... De ziua mea, fiica mea mi-a cumpărat OdryCream. Nu credeam că o cremă ar putea avea acest efect! În doar 2 luni, am început să arăt cu 10 ani mai tânără. Chiar și ridurile adânci au dispărut.

VEZI MAI MULTE PE SITE-UL OFICIAL 

This is the bottom slider area. You can edit this text and also insert any element here. This is a good place if you want to put an opt-in form or a scarcity countdown.